6. ADJECTIVE DE ORIGINE SLAVĂ ÎN LIMBA ROMÎNĂ
Gheorge Mihăila
1. Însuşiri fizice ale oamenilor (şi, în general, ale fiinţelor şi lucrurilor)
(имена прилагательные, обозначающие физические признаки и состояния людей)
- Zdravăn, Rumen, Scund, Slab, Schilav, Pleşuv (înv. pleşiv), Cîrn , Ştirb, Gingav
2. Însuşiri fizice ale animalelor domnestice
(имена прилагательные, выражающие признаки домашних животных)
- Plăvan, Pag, Griv, Breaz, Sireap (înv. svireap)
3. Însuşiri psihice ale omului (calităţi şi defecte)
(имена прилагательные, выражающие качества людей)
- Vesel, Mîndru, Drag, Scump, Destoinic (înv. dostoinic), Dîrz, Treaz (înv. treazv), Prost, Lacom, Mîrşav,
4. Determinări ale omului din punct de vedere social
(имена прилагательные, характеризующие людей с точки зрения их общественного положения)
- Slobod, Bogat, Sărac
5. Diverse însuşiri concrete sau abstracte ale obiectelor în general
(имена прилагательные, выражающие разные конкретные и абстрактные признаки)
- Pestriţ, pistriţ, Ţeapăn, Tîmp, Straşnic, Năprasnic
Dacă substantivele de origine slavă nume de obiecte în înţelesul larg al cuvîntului, pătrunse în epoca celor mai vechi contacte ale romînilor cu populaţia slavă, au fost grupate şi analizate într-o anumită măsură în lucrările de specialitate publicate pînă acum (O. Densusianu, A. I. Iaţimirski, B. Ţonev, Th. Capidan, Al. Rosetti etc.), nu tot acelaşi lucru se poate spune despre adjectivele de origine slavă, intrate în limba romînă într-un număr destul de mare. În lucrările fundamentale de istoria limbii romîne ale lui O. Densusianu şi Al. Rosetti adjectivele de origine slavă sînt consemnate într-un număr redus, scoţîndu-se în evidenţă doar acele adjective care exprimă particularităţi fizice sau morale. [1]
În articolul de faţă ne propunem să reluăm această problemă, pornind mai ales de la constatarea că numărul mare de adjective împrumutate pe cale populară este un indiciu în plus în sprijinul tezei că elementele lexicale slave au pătruns adînc în sistemul limbii romîne. Multe din ele nu puteau fi împrumutate decît în condiţiile unui contact îndelungat între romîni şi slavi, în condiţiile «bilingvismului» slavo-romîn.
De obicei, astfel de cuvinte trec dintr-o limbă în alta, în condiţiile amintite, ca urmare a expresivităţii lor. Redînd o însuşire a oamenilor, animalelor, obiectelor, etc., numeroase adjective exprimă în acelaşi timp şi o apreciere calitativă făcută de cel care vorbeşte, ceea ce le dă de multe ori o nuanţă afectivă.
Se poate spune fără a exagera că numărul adjectivelor de origine slavă din limba romînă este destul de mare, dacă se are în vedere faptul că adjectivele calitative reprezintă o clasă puţin numeroasă în raport cu substantivele [2]. După
1. O. Densuşianu, Histoire de la langue roumaine, I, Paris, 1901, p. 255; Al. Rosetti, Influenţa limbilor slave meridionale asupra limbii romîne (sec. VI—XII), Bucureşti, 1954, p. 40—43.
2. Cf. de pildă, cifrele date de T. Lehr-Spławinski în cartea sa Języк polski (trad. rusă, Moscova, 1954, p. 64 şi urm.) privitoare la cuvintele moştenite din slava comună de către limba polonă: substantive — peste 1000, verbe — circa 460, adjective — 160, cuvinte aparţinind altor părţi de vorbire — 80.
61
sensul lor aceste adjective pot fi împărţite în mai multe grupe, deşi uneori, din cauza polisemantismului, pot exista ezitări în ceea ce priveşte trecerea unui cuvînt într-o categorie sau alta. Din această cauză, clasificarea propusă în acest articol, departe de a fi definitivă sau completă, este, într-o anumită măsură, arbitrară : ea se bazează pe sensul iniţial al cuvîntului sau pe cea mai obişnuită întrebuinţare a lui în limba romînă. (De cele mai multe ori aceste două momente coincid, dar nu întotdeauna). În afară de aceasta, trebue avut în vedere şi faptul că numeroase adjective calitative pot fi (în forma lor masculină) întrebuinţate ca adverbe, uneori cu un sens foarte larg, sau (în ambele forme — masculină şi feminină) ca substantive, ceea ce poate duce de asemenea la lărgiri sau specializări de sensuri.
În linii mari, adjectivele de origine slavă din limba romînă pot fi grupate cel puţin în cinci categorii :
1. adjective exprimînd însuşiri fizice ale oamenilor şi, în general, ale fiinţelor şi lucrurilor;
2. o grupă specială de adjective care denumesc însuşiri, de obicei fizice, ale animalelor (în primul rînd, ale celor domestice);
3. adjective denumind însuşiri psihice ale oamenilor, calităţi sau defecte.
4. adjective exprimînd determinări ale oamenilor din punct de vedere social ;
5. adjective denumind diverse însuşiri concrete sau abstracte, ale obiectelor în general [3].
1. Însuşiri fizice ale oamenilor (şi, în general, ale fiinţelor şi lucrurilor).
Daca substantivele de origine slavă privitoare la corpul omenesc sînt puţin numeroase (trup, obraz, cosiţă, plete etc.), adjective din aceeaşi sferă de reprezentări întîlnim mai multe. Ele au pătruns din limba populaţiilor slave în limba romînă datorită expresivităţii lor. Unele dintre ele exprimă anumite însuşiri «pozitive» (ex. zdravăn), pe cînd altele denumesc defecte, însuşiri «negative» (ex. ştirb) ; însă nu totdeauna o asemenea demarcaţie poate fi făcută. De cele mai multe ori, astfel de cuvinte se întrebuinţează nu numai cînd e vorba de oameni (ex. slab); totuşi, unele au sensuri limitate şi, de regulă, nu şi le pot extinde (ex. cîrn).
Două dintre aceste adjective exprimă noţiunea de sănătos: zdravăn şi citav (reg.).
Zdravăn '1. (despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) voinic, puternic, vînjos, viguros ; 2. sănătos, teafăr, întreg, nevătămat (la trup sau la minte) ; 3. (p. ext. despre obiecte) mare, puternic, solid, rezistent, adv. mult din plin’ [4]
3. Asupra conţinutului adjectivelor, în general, vezi Gramatica limbii romîne, vol. I, 1954, p. 173.
4. Toate detiniţiile sint date după Dicţionarul limbii romîne literare contemporane, Dicţionarul limbii romîne al vechii Academii, Dicţionarul lui Gandrea, Dicţionarul lui Tiktin.
62
este intr-adevăr sinonim, pentru unele sensuri, al cuvîntului de origine latină. Corespondentele lui sînt: v. sl. съдравъ «sanus», съдраванъ «idem» [5]; bg. здрав’ ţ. sănătos. 2. tare, puternic. 3. solid, de nădejde’ [6]; s-cr. zdrav ’1. sanus, validus. 2. integer’ [7] ; cf. şi ucr. здоров, здоровий, rus. здоровый etc. După cum se vede, forma romînească provine dintr-un sъdravьnъ (cf. forma citată din Mild, Lex. 922), în care ь apare vocalizat în e, devenind ă după v (cf. sl. sl. ovesъ > rom. ovăs) [8].
Cu un sens apropiat se întîlneşte dialectal în Transilvania, citov, citav 'întreg, nevătămat’, care corespunde exact bulgar, читав, s-cr. citav. [9] În ceea ce priveşte forma, sufixul -av apare şi modificat foneticeşte în -ov, ca şi în coşcov, hîlpov (hîlpav).
[Rumen]
Un sinonim parţial pentru adjectivul de origine latină roşu este rumen, întrebuinţat cu sensuri concrete, referitoare, în primul rînd, la om: ’1) (despre obraji sau buze) care bate în roşu ; (despre persoane) cu faţa îmbujorată. 2) (despre fructe şi unele alimente) de culoare roşiatică. 3) (fig.) de un roşu aprins, trandafiriu’; arom. arumin’ rumen’. [10] Comp, în limbile slave: vsl. роумѣнъ 'ruber’, [11], bg. румен (ex. румено лице, румяна като ябълка) [12], s-cr. rumen ; cf. şi verbul a se rumeni — bg. руменея , s-cr. rumeniti se, etc.
Din punct de vedere fonetic, se remarcă redarea lui ě prin e (în poziţie neaccentuată), ca şi în bulgara modernă şi sîrbo-croată.
[Scund]
Pentru noţiunea opusă lui (om) înalt limba romînă foloseşte mai multe adjective: (om) mic, (om) scurt — în cea mai mare parte a teritoriului ţării, în timp ce în Oltenia şi unele părţi ale Munteniei se foloseşte cuvîntul de origine slavă — scund (cf. ALRM I, 95), înregistrat în dicţionare cu două sensuri : ’1) mic de stat, scurt, mărunt (despre oameni). 2) (despre construcţii, etc.) puţin înalt, puţin ridicat, jos’.
Corespondentele în limbile slave sînt : vsl. скѫдъ 'qui est en quantité insufissante’, [13] bg. скден (скъден) ’1) insuficient; 2) sărac’ [14]; comp. şi s.-cr. oskudan
5. Fr. Miklosich, Lexicon palaeoslovenico-graeco-latinum, p. 922, L. Sadnik — R. Altzetmüller, Handwörterbuch. zu den altkirchenslavischen Texten, p. 127.
6. St. Mladenov, Български тълковен речник с оглед към народните говори, vol. I, р. 786.
7. F. Iveković i I. Broz, Rječnik hrvatskoga jezika, vol, II, p. 835.
8. În limbile slave actuale n-am găsit un astfel de adjectiv cu sufix.
9. Vezi, în afară de Berneker, SEW, I, 158 — A. Vaillant, «Révue des études slaves», VI, 1—2, p. 106—107.
10. I. Dalametra, Dicţionar macedo-romîn, p. 28.
11. Miklosich, Lex. 805 ; Sadnik—Aitzetmüller, Hwb., p. 116.
12. N. Gerov, Речник на български език, vol. V, p. 90.
13. A. Meillet, Etudes sur l’étimologie et le vocabulaire du vieux slave, II, Paris, 1905, p. 228; Sadnik-Aitzet., Hwb., 120.
14. L. Andreicin ş. a., Български тълковен речник, Sofia, 1955, vol. III, p. 797.
63
‘idem’; cf. şi v. rus скудыи ’insufiecient, sărac’ [15], rus скудный' 1) (despre om) sărac, necăjit ; 2) (despre lucruri) insuficient, în cantitate mică’ ; ucr. скудний ’idem’ etc.
Sensul adjectivului apare restrins în limba romînă. Forma lui e cea veche, atestată în vsl. şi v. rus., fără sufix: skǫdъ > scund, faţă de bg. modernă скуден (скъден) etc.
Alte caracteristici ale omului sînt exprimate prin adjective de origine slavă ca slab sau schilav, pleşuv, cîrn, ştirb, gîngav (acestea din urmă denumesc «defecte»).
Slab este, de fapt, un cuvînt polisemantic, dar în accepţiunea cea mai curentă se întrebuinţează cu privire la oameni sau fiinţe în general:’ 1) (despre oameni sau animale) uscăţiv; 2) (despre fiinţe) lipsit de forţă fizică, de vigoare, de energie morală ; 3) lipsit de valoare, mediocru ; 5) lipsit de trănicie, puţin rezistent’ ; arom. slab’ slab, rău’. [16] Corespondentele slave sînt următoarele: v. sl. слабъ ’faible’ [17], bg. слаб, s.-cr. slab, sloven slab etc. Pentru a constata identitatea de sensuri dintre romînă şi bulgară (în opoziţie cu limba rusă, de pildă) se pot compara cîteva sintagme în care apare acest adjectiv în cele două limbi : faţă slabă — слабо лице (rus. худощавое лицо), zid slab — слаба стена (rus. непрочная стена), carne slabă — слабо месо (rus. постное мясо), un scriitor slab — слаб писател (rus. плохой писатель). [18]
În ceea ce priveşte repartiţia teritorială a cuvîntului, în diverse accepţiuni concrete, datele «Atlasului lingvistic romîn» arată că în sensul’ (om) care nu e gras’ — slab se întrebuinţează aproape pe întreg teritoriul limbii romîne, cu excepţia Transilvaniei de nord-vest (unde se folosesc: săc, amărît, hitioan); în schimb, slab, cu înţelesul concret’ (om) fără putere’, a fost de asemenea înregistrat aproape în toată ţara, cu excepţia unor puncte din Muntenia, Oltenia, Transilvania şi Moldova (unde avem gingaş, tiaîlos, firav, păcătos, etc.) [19]. Se poate vorbi într-o anumită măsură, în acest caz, de o repartizare teritorială diferită a sensurilor, deşi într-o bună parte a teritoriului daco-romîn, cuvîntul e înregistrat cu ambele sensuri. În tot cazul, sensurile unice se află la extreme, deci acolo unde influenţele reciproce ale graiurilor sînt mai puţin intense. Aceasta e o dovadă a faptului, că în limba populară, cuvîntul tinde să fie întrebuinţat mai ales într-un singur sens concret, în cazul cînd cele două sensuri fac parte din contexte de limbă şi de viaţă apropiate (e vorba despre caracterizarea omului).
15. I. I. Sreznevski, Материалы для словаря древнерусского языка, vol. III, col. 394.
16. Dalametra, 192 ; Th. Capidan, Elementul slav în dialectul aromîn, Bucureşti, 1925, p. 82.
17. A. Meillet, Et. II. 229; Sadnik-Aitzet., Hwb., 121.
18. Exemplele bulgăreşti sînt luate din Gerov, Речник, V, 186, şi Andreicin ş. а., Бълг. тьлк. речник, 788.
19. Vezi, ALRM 1, 96; ALRM II, 141, 142.
64
Schilav, reg. chilav (Moldova, Bucovina, Transilvania) 'schilod, olog, vătămat’ [20] corespunde bg. килав (provenit din кила = rom. Înv. chilă ’vătămătură’ [21])— '1) herniosus; 2) (fig) olog, slab' [22], s. cr. kilav’ herniosus’, etc. Cuvîntul romînesc îşi păstrează sensul iniţial de 'vătămat' doar în forma sa dialectală, originală din punct de vedere etimologic, pe cînd forma cu proteză (s-), generalizată, nu se mai întrebuinţează decît în accepţiunea lărgită, mai nouă — 'schilod, ologit’.
Cf. Eşti schilav tot ! Un cerşetor
Te-ntorci acum acasă... (Coşbuc, Rugămintea din urmă).
Datorită expresivităţii sale, cuvîntul a putut fi uşor modificat, atit prin apariţia protezei s-, cit şi prin înlocuirea suftxului -av cu un alt sufix -od : schilod [23].
Pleşuv, înv. pleşiv' 1) (despre om) chel; 2) (despre vulturi) fără pene pe cap şi pe gît, golaş ; 3) (despre munţi, dealuri) golaş, despădurit’ corespunde v. sl. плѣшивъ, bg. плешив’ 1) chel; 2) golaş; despădurit’, s.-cr. plešiv’ idem’. În formele pleş (fără sufix; cf. cuvîntul de bază slav plěšь ’pleşuvie’), pleşuv, pleşug (cu schimbare de sufix: -ug), cuvîntul e răspîndit în întreaga Transilvanie (cu excepţia Făgăraşului şi Braşovului) şi Moldova de nord, în timp ce în partea sudică a ţarii se întîlneşte sinonimul său chel, chelbos, [24] pătruns mai tîrziu din turceşte.
Cîrn’ 1) cu nasul tăiat, fără nas; 2) (despre nas, p. ext. bot) mic, scurt, cu vîrful turtit în sus; 3) (despre obiecte) cu vîrful strîmbat sau adus în sus; p. ext. strîmb’ [25] corespunde sl. bis. крънъ’ verstümmelt am Ohr (auch an der Nase)’, cf. кръно-носъ’ mit abgeschnittener Nase’ [26]; bg. крън, кьрн' 1) (reg. despre animale) cu urechea tăiată; 2) (despre om) cîrn; 3) ştirbit, cu marginea ruptă’ [27] ; s.-cr. krn (forma veche), krnj (şi krnjav)' mutilus, mutilatus; imperfectus, mancus’ [28], etc.
Ştirb’ 1) căruia îl lipseşte unul sau mai mulţi dinţi. 2) (despre vase, obiecte) cu buza spartă, ciocnită; 3) cu tăişul tocit, cu ştirbituri’, corespunde bg. щърб, щръб '1) cu buza spartă, ciocnită; 2) fără dinţi; 3) fără coarne’ [29]. Cuvîntul e aproape general pe tot teritoriul daco-romîn (cf. ALRM I, 101). Din punct de vedere fonetic trebue remarcat că reflexul ierului mic din rădăcina sl. c. šćьrb- este i, spre deosebire de limba bulgară, unde durificarea lui št a atras după sine trecerea lui ь > ъ: щърб [30].
20. Vezi, Candrea, Dicţionarul limbii romîne, 257; DA I, p. II, 353.
21. Vezi etimologia cuvintului slav la E. Berneker, SEW, I, 677 ; cf. Tiktin, DRG, I, 339.
22. Mladenov, Бълг. тълк. речник, I, 1020.
23. Cf. Tiktin, DRG, III, 138.
24. Vezi, ALRM I, 16.
25. Cf. DA I, p. II, 152; DLRLC, I, 452.
26. Berneker, SEW, I, 669.
27. Mladenov, Бълг. тълк. речник, I, 1098, 1120.
28. Rječnik hrvatskoga ili srpskoga jezika, vol. V, p. 603, 605.
29. Gerov, Речник, V, 599; Andreicin ş. а., Бълг. тълк. речн., 964.
30. Cf. Vasmer, REW, III, 449 (щерба — sl. с. *ščъrba).
65
Gingav' (om) care vorbeşte greu şi împiedecat; sin. bilbîit, peltic’ corespunde v. sl. гѫгънивъ schwer redend’ [31], bg. гъгнив’ gîngav’, sloven gognjav ’năselnd’, rus. гугнивый, гугнявыи gîngav’ [32]. În ceea ce priveşte forma, observăm că adjectivul romînesc prezintă alt sufix decît v. sl. şi bulg. -iv, şi anume -av (ca sloven. şi una din variantele ruseşti) ; grupul consonantic gn s-a redus la g din cauza vecinătăţii lui gîn (*gîngnav > gîngav).
2. Însuşiri fizice ale animalelor domnestice.
Această grupă de adjective e deosebit de interesantă prin faptul că sînt legate direct de viaţă agricolă, ţărănească, adăugîndu-se bogatei terminologii de acest fel, provenite din dialectele sud-slave răsăritene. Numărul lor nu e prea mare, dar ele sînt larg folosite în limba populară.
Plăvan’ (despre boi şi vaci) cu părul alb-cenuşiu sau alb-gălbui; (subst.) nume de bou ; bou’ ; plăvai’ (despre animale) cu părul sau lina de culoare alb-cenuşiu sau alb-gălbui’ (şi : poamă plăvaie — strugure cu bobiţa rotundă şi de culoare albă); plăviţ ’1) (despre animale) alb-gălbui; 2) (despre părul omului, p. ext. despre oameni) blond’ ; plăviu’ (despre persoane) blond’. După cum se vede, adjectivul are mai multe variante cu diverse sufixe romîneşti. Corespondentele lui (fără sufix) sînt: v. sl. плавъ’ weisslich, gelb’, [33] bg. плав’ (reg. înv.) беложълт, сивосин’ [34], s.-cr. plav’ 1) blau, flacus; 2) blond’ [35] etc.
Pag' (despre cai, mai rar despre alte animale) care are pete (de obicei albe) pe cap sau pe trup; tărcat’ corespunde subst. bg. пега ’ pistruiat’,'adj. пегав ‘pistruiat’ [36], s.-cr. pjega’ id. bg.’, pjegav, pjegast’ fleckig, sommerfleckig’ rus. пегий 'pag (despre cai)’ [37].
După cum se vede, limbile slave de sud nu păstrează un adjectiv simplu, fără sufix, din tema pęg-. În schimb, limba rusă păstrează un astfel de adjectiv, ceea ce ne permite să explicăm foarte uşor cuvîntul romînesc dintr-un sud-slav *pěgъ, pronunţat p’äg (ca în dialectele bulgare), care a dat ulterior pag (influenţa labialei asupra reflexului lui ě; cf. nevěsta > neveastă > nevastă, sъvětъ > *sfeat > sfat).
Griv’ (despre animale mai ales despre cîini şi păsări) pătat cu alb şi negru, pestriţ’, arom. griv’ idem’ [38] corespunde bg. грив’ (dial., mai ales despre animale, păsări) cenuşiu’ [39]; cf. s.-cr. grivo’ caniş collo albo’, grivast (de ex. cîine)' cu gîtul
31. Sadnik — Aitzet., Hwb. 30; Berneker, SEW, I, 341.
32. Cf. Vasmer, REW, I, 317; Dal, Толковый словарь (1955), I, 405.
33. Hwb, 86. Cf. Vasmer, II, 395 : половый.
34. Mladenov, Етимологически и правописен речник, 425—6.
35. Iveković-Broz, Rječnik, II, 44.
36. Mladenov, Ем. 416.
37. Dalametra, Dicţionar macedo-romîn, 107.
38. Vezi etimologia la Vasmer, REW, II, 329.
39. Andreicin ş. a., БТР, 103.
66
alb' [40] (rădăcina cuvântului se află în sl. com. griva, cf. sl. bis,, rus. etc. griva ‘coamă’). [41] Adjectivul poate apărea şi substantivat, iar grivu, griva pot să fie şi nume de cîine (căţea). Cf. sufixat: grivei (de obicei nume de cîine), grivan’ un fel de şoarece cu o pată mare în jurul gîtului’ [42].
Breaz’ 1) (despre animale: cal, bou, cîine etc.) cu o pată albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot; 2) (fig. despre oameni, de obicei la comparativ) deosebit, grozav, iscusit, deştept’ corespunde bg. бряз' breaz (despre animale)’ [43] (singura limbă slavă care are un astfel de adjectiv — fără sufix — din rădăcina cuvîntului sl. com. *berza: bg. брѣза, rus. береза etc.) [44]. Sensul al doilea, figurat, e o creaţie proprie romînească.
[Sireap (înv. svireap)]
Toate aceste adjective se referă la culoarea părului, lînii, penelor animalelor şi păsărilor, de obicei domestice. Acestei categorii am putea să-i adăugăm adjectivul sireap (înv. svireap), care denumeşte o caracteristică mai ales a cailor: sireap '1) (învechit) crud, iute la fire. 2) (despre cai) sălbatic, iute, greu de stăpînit’ corespunde v. sl. сверѣпъ’ sălbatic, crud (wild, roh)’ (de ex. la Mikl., Lex. 825 : сверѣпъ конь), bg. свиреп’ crud, sălbatic’; cf. şi v. rus. сверѣпъ şi свирѣпъ’, rus. mod. свирепый' sălbatic, crud, furios’ [45] etc. Că adjectivul se întrebuinţează în limbile slave adesea cu privire la cai o dovedeşte şi cuvântul polonez świerzepa (świerzopa) ’iapă’. [46]
3. Însuşiri psihice ale omului (calităţi şi defecte).
O grupă destul de numeroasă o formează acele adjective de origine slavă care denumesc însuşiri morale ale omului. În virtutea caracterului lor expresiv, odată pătrunse în limba romînă, ele au căpătat o largă circulaţie, extinzîndu-şi de cele mai multe ori înţelesul iniţial. Printre ele sînt atît adjective care denumesc «calităţi» ale omului (vesel, mîndru, destoinic, vrednic, etc.), cît şi adjective care desemnează «defecte» morale (prost, mîrşav etc.). Totuşi, o astfel de clasificare este, într-o oarecare măsură, artificială, căci ea poate fi făcută doar din punctul de vedere al limbii literare contemporane, nu şi în plan istoric (prost’ simplu’ reprezenta iniţial o calitate); uneori chiar, acelaş adjectiv poate denumi atît o «calitate», cît şi un «defect» (ex. mîndru). Iată de ce o clasificare strictă a acestor cuvinte e greu de făcut, fie şi pentru faptul că graniţele lor semantice sînt adesea foarte largi. Cum am spus mai sus, adjectivele sînt grupate aici pe baza sensului principal şi al întrebuinţării celei mai curente. În tratarea lor vom scoate însă în evidenţă şi sensurile învechite, care
40. Iveković-Broz, I, 344.
41. Cf. Berneker, I, 352; Vasmer, REW, I, 308.
42. DA II, p. II, 314.
43. Mladenov, Бълг. тълк. речник, I, 219.
44. Vezi etimologia : Berneker SEW, I, 52, Vasmer, I, 77.
45. Vezi etimologia la Vasmer, REW, II, 594.
46. Cf. Brückner, Słownik etymologiczny, 536.
67
de multe ori sint iniţiale (fundamentale) în limbile slave. Vom trece în revistă, la început, pe acelea care, în linii mari, denumesc «calităţi», după care vor urma celelalte.
Vesel’ 1) bine dispus, voios; 2) desfătător, plăcut’, precum şi veselie, avînd şi sensul reg. 'ospăţ (la nuntă, etc.)’, a (se) (în-) veseli provenite din aceeaşi rădăcină, corespund v. sl. веселъ ’froh, begnadet; vesel, bucuros’, веселіе 'Freude, veselie, bucurie’, веселити ’a veseli, a bucura’, веселити сѧ ’a se bucura, a se veseli’ [47] ; bg. весел, веселие (şi веселия, f. — avînd şi sensul de 'ospăţ la nuntă, etc’.), веселя (ce); s.-cr. veseo, vesela, f.; veselje ’1) hilaritas; 2) nuptiae’, veseliti (se) [48]; cf. şi ucr. веселий, веселити (ся), весілля ’nuntă’ [49] etc. [50]
Mîndru' 1) (înv.) înţelept; 2) plin de încredere, mulţumit de însuşirile proprii; 3) trufaş, orgolios; 4) frumos, minunat, falnic, măreţ’, cu derivatele sale mîndrie’ 1) (înv.) înţelepciune; 2) fală, încredere în calităţile proprii; 3) orgoliu, trufie, îngîmfare’ (derivat pe teren romînesc), a se mîndri’ 1) a se lăuda cu, a se făli; 2) a se îngîmfa; a fi plin de orgoliu’, corespunde v. sl. мѫдръ ’klug, weise; inteligent, înţelept’ [51]; bg. мъдър, мъдра, f.’ 1) înţelept, inteligent. 2) cuminte, liniştit’ (cf. мъдри деца = copii cuminţi), мъдря ce ’ 1) a se purta cuviincios, cuminte, liniştit (стоя, държа ce мъдро и смирено. Мъдри се като млада булка пред свекър). 2) a sta în cumpănă’ [52] ; s.-cr. mudar, mudra, 1) înţelept; deştept, şiret; viclean, prudent, iscusit’ [53]; ucr. мудрий ’1) înţelept, inteligent; 2) iscusit, făcut cu pricepere; 3) cu calităţi: frumos, gustos, etc.’ (ex. Росчесав кудрі, росчесав мудрі, i сам до милої пишов. Мудре дерево. Мудрого борщу наварила) [54].
Ne-am oprit mai mult la sensurile şi exemplele din bulgară, sirbo-croată şi ucrainiană, pentrucă ele explică, într-o oarecare măsură, evoluţia semantică a cuvîntului în romîneşte. Chiar dacă sensurile noi din aceste limbi nu coincid cu cele din limba romînă, totuşi ele se apropie destul de mult şi, în tot cazul, arată tendinţa adjectivului slav de a-şi lărgi sensul. In limba romînă cuvîntul mîndru a parcurs un drum lung şi complicat în ceea ce priveşte semnificaţiile sale.
47. Miklosich, Lex. 61; 150 Hwb.
48. Iveković-Broz, II, 71.
49. Hrinčenko, Словарь української мови (1925), 183, 184.
50. Demn de remarcat este faptul că printre corespondentele indoeuropene ale cuvintului slav M. Vasmer, REW, I, 191, citează, pe lingă leton vesels ’gesund, heil, unversehrt; sănătos, nevătămat, întreg’ — ilir. Veselia = Félicitas (nume de pers., după Krahe, IF. 57, 113), care reprezintă dezvoltări (Weiterbildungen) dintr-o rădăcină i.-e. vesu — (cf. v. ind. vásu-’ gut’). Cf. şi H. Krahe, Die Sprache der Illyrer, I, Teil: Die Quellen. Wiesbaden, 1955, p. 61 ; Vezi şi Hwb., 328. Cercetări ulterioare în domeniul ilir şi cel trac ar putea arăta dacă nu cumva avem aici un cuvint autohton înrudit cu cel slav.
51. Hwb., 58.
52. Gerov, III, 105; Duvernois, 1260; БТР, 400.
53. Rječnik, VII, 120-122.
54. Hrinčenko, 988.
68
E posibil ca în textele vechi sensurile de «înţelept», «înţelepciune» să fi fost livreşti şi să-şi datoreze existenţa influenţei slavone culte. Cf. Fiţi... mîndri ca şerpii (Coresi, Cazania, 1564) [55]. Cf. de asemenea în Codicele Voroneţean (1550): Iară se nescinre de voi lipsitu iaste de mîndrie, frază care în Biblia de la Bucureşti (1688) apare modificată astfel; Iară de se lipseşte cineva dentru voi de înţelepciune [56].
În textele vechi cuvîntul apare şi cu sensul de 'priceput, ştiutor’, care reprezintă prima treaptă în lărgirea sensului său: Mîndri simt (= sînt) a face rău, iar a face bine simt neştiutori. (Propovedanie, c. 1600—1650. Gaster, Chrest. I, 141).
Treapta următoare în evoluţia sensului e 'plin de încredere, mulţumit de însuşirile proprii' (căci cine e inteligent, priceput, ştiutor, poate fi şi plin de încredere în sine). De aici, înţelesul a evoluat, după toate probabilităţile, în două direcţii : una, depreciativă — 'cu încredere exagerată în însuşirile proprii, fudul, îngîmfat’. Cf. Plini de toate nedreptăţile... şopotitori, clevetnici, urî ţi de dumnezeu, dosăditori, măreţi, mîndri, începători de răutăţi... (Mss. ante 1618. Gaster, Chrest. rom. I, 50).
A doua direcţie a evoluţiei sensului a dus la o şi mai mare lărgire a lui în sens «pozitiv» : 'frumos, minunat, falnic, măreţ’. Cf. Pe culmea cea mai înaltă a munţilor Carpaţi se întinde o ţară mîndră şi binecuvîntată între toate ţările. (Bălcescu, Istoria Romînilor..., Opere, vol. V, 1953, p. 207).
În limba populară (poetică) adjectivul mîndru se întrebuinţează cu acest din urmă sens ca determinativ al substantivelor flăcău, fată, etc.
Cf. Mîndru ciobănaş
Din fluier doinaş! (Mînăstirea Argeşului).
Mîndră copiliţă,
Albă la peliţă,
Neagră la cosiţă. (Mioriţa, «Moldova», III, 1922, p. 306).
De aici e un singur pas la substantivizarea adjectivului, care ajunge să însemne: mîndru—’ (flăcău, bărbat) drag, iubit’, mîndră — (fată, femeie) dragă, iubită’ [57].
Cf. Lună — luniţă,
De-ai fi coroniţă
La mîndra-n cosiţă. (Cîntec popular, «Gazeta lit.», 15, III, 1956).
55. Vezi O. Densusianu, Hist. de la langue roumaine, II, 457.
56. Exemplele sînt date de L. Şăineanu în cunoscuta sa lucrare Incercare asupra semasiologiei limbei romîne (Buc. 1887), p. 202 şi urm. Folosind un bogat material din textele vechi şi din creaţia populară orală, Şăineanu face o bună prezentare a sensurilor cuvintului romînesc, dar, conform schemei sale el încadrează cuvîntul la capitolul «Degenerarea cuvintelor».
57. Cf. şi diminutivele mindruţă, mindruliţă, mindrulică, mindruleană.
69
Aşa dar, în urma unei lungi «înlănţuiri» (fr. «enchainement») [58] de sensuri, cuvîntul mîndru s-a îndepărtat destul de mult de semnificaţia iniţială. «Verigile intermediare» se găsesc însă chiar în limba romînă şi, afară de primul sens, învechit, toate celelalte sînt vii în limba populară şi literară contemporană.
Drag 'iubit, scump, nepreţuit; plin de afecţiune’ corespunde v. sl. дрaгъ ’lieb, Feuer, wert (voll) ; drag, scump (la preţ)’ [59] ; bg. драг 'drag, iubit, scump’ (cf. драги приятелю = dragă prietene, на драго сърце = cu dragă inimă ; драго ми e да гледам = mi-e drag să privesc) [60]; s.-cr. drag ’1) drag; 2) scump (la preţ)’ [61], 3) sloven drag ’idem’ [62] ; cf. şi rus. дорогой, ucr. дорогий, pol. drogi, ceh. slovac. drahy, care de asemenea au cele două sensuri. Numai limba bulgară (precum şi limba romînă) păstrează un singur sens, pierzînd pe acela de 'scump (la preţ)’. In limba maghiară, în care cuvîntul slav a pătruns de asemenea, drága înseamnă în acelaş timp 'preţios’ şi ’carus’ [63].
Scump este, intr-unui din sensurile sale, sinonim cu drag. El are însă mai multe înţelesuri, care, în general, corespund situaţiei din limbile slave: ’1. a) care costă mult; preţios; b) zgîrcit, avar (înv.) 2) foarte drag, iubit’ [64]; arom. scumpu’ scump, iubit’, megl. scǫmp [65] — sl. corn. skǫpъ, cf. v. sl. скѫпoсть ’Habgier, Geiz; lăcomie, zgîrcenie’ [66]; bg. скъп ’l. a) scump (la preţ); b) zgîrcit; 2) drag, scump’ [67]; s.-cr. skup’ 1) scump (la preţ); 2) zgîrcit’ [68], cf. şi ucr. скупий, rus. скупой 'zgîrcit; (despre obiecte) sărac’, pol. skąpy, ceh skoupy etc.
Observăm, deci, că sensul figurat s-a dezvoltat numai în bulgară (şi romînă), în timp ce alte limbi slave au păstrat doar sensul prin (eventual, o nuanţă a lui — ex. rusa). Iată cîteva exemple pentru rom. scump, din care se poate vedea cu uşurinţă corespondenţa cu limba bulgară (şi în parte, cu celelalte limbi slave) :
1. a) Negustoru-şi pune pînzele’ nainte,
Lucrul scump şi harnic unor mine sfinte.
(Eminescu, Viaţa).
58. Cf. A. Darmesteter, La vie des mots, ed. 5, Paris, 1895, p. 76.
59. Miklosich, Lex. 175; Hwb. 22.
60. Mladenov, Бълг. тълк. речн., I, 594.
61. Iveković-Broz, I, 255.
62. Pleteršnik, Slovensko-nemški slovar, I, 166.
63. I. Kniezsа, A magyar nyelv szláv jövevényszavai, Budapesta, 1955, I, 160. Cuvîntu dragoste corespunde bulg. драгост(ь). Celelalte derivate, foarte multe la număr, sint produse pe teren romînesc : drăguţ, drăgălaş, a îndrăgi, a se (in)drăgosti etc.
64. Scump ar fi intrat, mai degrabă, în grupa a cincea. L-am trecut aici, totuşi, din cauza sinonimiei partiale cu drag.
65. Th. Capidan, Elementul slav în dialectul aromîn, p. 81—82; Şt. Mihăileanu Dicţionar macedo-romîn, p. 458.
66. Hwb., 120; Vasmer, REW, II, 654.
67. Gerov, V, 184 ; Andreicin ş. а., БТР, 797.
68. Iveković-Broz, II, 418.
70
1. b) ’zgîrcit’ : Scumpul mai mult păgubeşte. Scump la tărîţe şi ieftin la făină. Cf. şi în expresiile Scump la vorbă, scump la vedere.
2) 'foarte drag, iubit’:
Scumpă ţară şi frumoasă,
O! Moldovă, ţara mea! (Alecsandri, Adio Moldovei).
Derivatele sînt formate, mai ales, pe baza sensului prim : a (se) scumpi — cf. bg. скъпя (ce) ; scumpete, scumpătate.
Destoinic (înv. dostoinic) ’1) vrednic, meritos; isteţ, îndemînatic. 2) capabil (de a face ceva), competent’ corespunde v. sl. достоинъ ’wert, würdig, geziemend, gebührend, vrednic, demn, cuvenit’ [69], bg. достоен ’1) destoinic, capabil; 2) vrednic, meritos’; достойник ‘om destoinic’ [70]; s.-cr. dostojan, cf. şi ucr. достойный, rus. достойный etc.
Cuvîntul apare cu sufixul -ic (bg. -ик), substantival la origine, dar care în limba romînă a căpătat şi valoare adjectivală (cf. bg. войн-ик — rom. voinic, etc.).
Sinonim (într-una din accepţiuni) cu precedentul este vrednic ’1) harnic; capabil, destoinic; 2) demn de...’, care corespunde numai unuia din cele două ononime existente în limba bulgară: вреден (2) 'vrednic, destoinic’, spre deosebire de вреден (1) 'dăunător’ [71]. Etimologic acestea sînt două rădăcini diferite [72]: în afară de v. sl. врѣдъ ’Schaden, daună’, врѣдьнъ 'dăunător’, Lexiconul lui Miklosich înregistrează încă o formă врѣдьнъ ’dignus’ (p. 78), cu exemplu dintr-un Nomocanon sîrb-bulg. din sec. XVI. Acest adjectiv se găseşte de asemenea în limbile sud-slave moderne: s.-cr. vrijedan’ dignus, werth sein ; industriosus’ [73], sloven. vreden’ würdig, fahig (capabil)’, deosebit de vreden (< vred ’Verletzung’) [74].
Dîrz ’1) îndrăzneţ, curajos, cutezător; aprig, înverşunat; 2) neînduplecat; îndărătnic; 3) mîndru, semeţ 'corespunde v. sl. дрьзъ ’kühn, dreist, entschlossen ; curajos, dîrz, hotărît’ [75], bg. (numai verbul) дързая, дръзна ’a îndrăzni, a cuteza’ [76], s.-cr. drzak, drski (cu sufix), sloven. drz, drza, f. Aşa dar, cu excepţia slovenei, doar limba romînă păstrează adjectivul iniţial, fără sufix (cf. încă în cehă şi slovacă drzy, în schimb, v. pol. darski, pol. mod. dziarski, rus. дерзкий, ucr. дерзкий) [77]. În conştiinţa vorbitorilor romîni adjectivul dîrz nu se mai leagă direct de verbul a îndrăzni (derivat: îndrăzneţ),
69. Hwb., 22.
70. Mladenov, БТР , I, 585.
71. Mladenov, БТР , 1, 347, Речник на съвр. бълг. книжовен език, Sofia, 1955, I, 139—140, Mladenov, Ет. 79.
72. În afară de dicţionarele lui Mladenov, vezi şi Miklosich, EW, 384.
73. Iveković-Вroz, II, 748.
74. Pleteršnik, II, 794.
75. Hwb., 22.
76. Mladenov, БТР , I, 626.
77. Vasmer, REW, I, 343.
71
care corespunde v. sl. дръзнѫти, bg. дрьзна şi дързая. Cele două cuvinte romîneşti reflectă cele două tratamente ale grupului rь (rъ) în bulgară: ъr şi rъ (îr, ră) [78].
Treaz, înv. treazv ’1) care nu doarme; 2) care nu e beat; 3) care veghează, atent’ corespunde v. sl. трѣзвъ ’sobrius' bg. трезвен, s.-cr. trijezan, cf. şi rus. терёзвый (трезвый) etc., avînd, ca şi adjectivul slav atît sensul propriu, cît şi pe cel figurat: totuşi, sensul derivat a treecut, în romîneşte, pe primul plan.
Prost ’1) (înv., pop.) simplu; 2) obişnuit, comun; 3) nepriceput, neîndemînaţie ; 4) neînvăţat ; 5) lipsit de inteligenţă, fără minte ; 6) din popor, de rind ; 7) de calitate inferioară, lipsit de valoare’. Corespondentele slave ale acestui cuvînt polisemantic sînt: v. sl. простъ ’einfăltig, einfach, frei, aufgerichtet ; simplu, comun, liber, care stă drept în sus (vertical)’ [79]; v. rus. простъ 'întins, drept (orizontal şi vertical); deschis, sincer; liber, nevinovat; simplu, obişnuit; din popor, de rînd, laic’ [80]; bg. прост ’1) simplu; 2) obişnuit; 3) neînvăţat; 4) prost, fără minte ; 5) din popor, de rînd ; 6) de calitate inferioară’ [81] ; s.-cr. prost 'simplu, obişnuit ; vulgar, grosolan ; naiv, prost’ [82]; sloven. prost, ucr. простий, rus. простой, pol. prosty, slovac, ceh prosty etc. Sensurile cuvintului romînesc sînt strîns legate de cele originale, existente în limbile slave, de-a lungul istoriei lor. Format din prefixul *pro- şi rădăcina *sto- ’stare’, cuvîntul slav comun (protoslav) pro-stъ însemna, la început, 'întins, drept’, iar apoi, figurat, 'simplu, obişnuit etc.’ [83], sensuri atestate în v. sl., v. rus. şi ucrainiană. În textele slave medievale (ruseşti, bulgăreşti, sirbeşti) cuvîntul apare şi în sensul de ’(popor) simplu, laic, mirean (în opoziţie cu clerul)’, iar în limbile slave de sud (buîg., s.-cr.) apar, cu timpul, şi sensurile de ’neînvăţat, prost, fără minte’, pe care le regăsim şi în alte limbi slave (de ex. În rusă — forma simplă прост’ глуповат, недалек’) [84]. În limba maghiară acelaşi cuvînt de origine slavă — paraszt este atestat cu următoarele sensuri, dintre care doar ultimul (singurul azi viu) nu se întîlneşte în limbile slave: ’1) simplex, rectus ; 2) communis, vulgaris, trivialis ; 3) rudis, barbarus, inurbanus ; 4) indoctus ; laicus; 6) rusticus, agrestis, Landmann, ţăran’ [85].
78. Cf. Rosetti, Influenţa, 73.
79. Hwb., 109; cf. Miklosich, Lexicon. 706.
80. Vezi I. I. Sreznevski, Материалы для словаря древнерусского языка, II. 1582-4.
81. Gerov, Речник, IV, 313—314; Andreicin ş. а., БТР, trec în primul rînd sensul de prost, ncinvăţat, după care urmează celelalte (p. 695—6).
82. Iveković-Вroz, II, 262.
83. Explicaţia evoluţiei sensurilor a fost dată încă de A. A. Potebnia (К истории звуков русск. языка. III. Этимологические и др. заметки, extras din «Р.Ф.В.» (1880), Varşovia, 1881, p. 51. Vezi Prebrajenski, Этимол. сл. II, 134, Vasmer, REW, II, 444.
84. Cf. Граматика русского языка, vol. II (Sintaxa), p. I, Moscova, 1954, p. 446—7.
85. Vezi Kniezsa, I/1, 389. Istoria acestui cuvînt a fost studiată intr-un amplu articol de P. Király, «Geschichte des ung. Wortes paraszt «Bauer», «Acta linguistica», t. III fasc. 1—2, Budapest, 1953, p. 63—123.
72
in urma celor arătate mai sus, se poate vedea cu uşurinţă că limba romînă a împrumutat un cuvînt polisemantic, a cărui evoluţie a avut loc paralel cu limbile slave învecinate (în special, bulgara), avînd aceleaşi cauze lingvistice, psihologice şi sociale (sensul «6» romînesc). Schematic, evoluţia sensurilor cuvîntului romînesc ar putea fi reprezentată astfel:
Lipseşte din această schemă doar sensul iniţial slav — ’drept’, pe care-1 întîlnim doar în aromînă, unde mprâstu înseamnă încă ’în picioare, drept’, de ex. Şidzui ’mprostu dao dzîle [86]. Lucrul acesta trebue reţinut ca o dovadă a vechimii cuvîntului prost în dialectele romîneşti.
Textele vechi ne dau numeroase exemple cu prost în înţelesul de 'simplu’ ; de ex. :
... A prepune adastă îndreptare de lege dă pre limba ellinească pre limba proastă romînească. (Îndreptarea legii, 1652).
În acelaş timp, găsim şi sensul de ’neinvăţat’ sau 'fără minte' :
La Coresi : C-amu fostu cugetatu şi aceasta, ca să fie mai lesne şi mai uşorii a ceti şi a înţelege pentru oamenii ceia proştii. (Evanghelie cu învăţătură, 1581).
La Ureche: ... Mai mult proşti decît să ştie carte. (Ureche, Letopiseţul Ţârii Moldovei) [87].
Sau: Boul taste în slujba omului; şi taste prost... (Fiziologul) [88].
Cu înţelesul ’din popor (opus claselor de sus)’:
Dar şi aprozii atunce nu era din oameni proşti cum sînt acum, ce era tot ficiori de boieri. (Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei...)[89].
— ’De calitate inferioară’:
... De se va afla unul din dînşii să fie luat unul mai mic pămînt şi mai prost. (Îndr. legii, 1652).
Aşa dar, atît în limba maghiară, cit şi în cea romînă cuvîntul «prost» a intrat
cu sensurile sale de bază, care ulterior au evoluat într-o anumită direcţie în
cele două limbi. În particular, în limba romînă, doar în ultimele secole
sensurile de «fără minte ; neînvăţat ; de calitate slabă» au trecut pe primul
plan, celelalte trecînd pe planul al doilea : în epoca modernă a pătruns
cuvîntul de origine franceză simplu, care a înlocuit pe prost într-o
serie de accepţiuni ale sale. Nu e exclus ca în acest caz să avem, pentru limba
literară, o anumită delimitare a sinonimelor.
86. St. Mihaileanu, Dicţ. macedo-romîn, 317; Dalametra, Dicţ. macedo-romîn, 142; Capidan, El slav in dial. arom., 73.
87. Ed. P. P. Panaitescu, ESPLA, 1955, p. 58.
88. M. Grosu, Texte de literatura veche romînească (litogr.), Buc., 1955, p. 234.
89. Ed. I. Iordan, ESPLA, 1955, p. 108.
73
Lacom ’1) care mănîncă şi bea cu poftă exagerat de mare; nesătul; 2) fig. doritor, dornic (de)’ corespunde v. sl. лакомъ ’gierig, cupidus, avidus’ [90]; bg. лаком ’idem’, s.-cr. lakom etc.
Mîrşav ’1) (înv.) slab, costeliv; 2) (reg.) murdar; 3) josnic, ticălos, mişel’ corespunde adjectivului bulg. мършав ’1) slab, costeliv ; 2) neroditor (cîmp)’ [91] ; s.-cr. mršav ’1) slab, costeliv; 2) slab, sărăcăcios, mizer’ [92]. În limba romînă cuvîntul a căpătat şi un sens nou, figurat, cu valoare emoţională — 'josnic, ticălos, mişel’, singurul care persistă în limba literară contemporană [93].
Observăm deci, că de cele mai multe ori, astfel de adjective (a căror listă n-am epuizat-o în paragraful de faţă) îşi lărgesc sensul, ca urmare a caracterului lor «expresiv» sau a unor întrebuinţări noi, figurate.
4. Determinări ale omului din punct de vedere social.
Din această grupă vom examina doar trei adjective; slobod, bogat şi sărac. Fără a insista asupra valorii lor sociale, vom consemna aici doar corespondentele lor în limbile slave (în primul rînd, meridionale).
Slobod (cu derivatele sale ; a slobozi, slobozenie) este cuvîntul vechi, popular, căruia în limba literară modernă i-a luat locul liber (neol. fr.-lat.). Etimonul său se găseşte în v. sl. свободь (indecl.) ’liber’ [94]; cf. bg. (cu disimilaţia v-l) слободен, слобода слобода; s.-cr. sloboda, slobodan, sloboditi, etc. Cuvîntul a fost împrumutat de asemenea şi de limba maghiară szabad ’1) liber; 2) licet; licitum’ [95].
Bogat ’1) care are avere mare, avut (şi subst.); 2) (despre lucruri etc.) îmbelşugat, mult, variat; 3) de mare preţ 'corespunde v. sl. богатъ, bg. богат s.-cr. bogat etc. [96]
Sărac, înv., reg. sireac ’1) reg. Banat, Olt. Transilvania sud-vest) orfan [97]; lipsit de bunuri materiale, (şi subst.) de jos, din popor (opus: bogat), biet, sărman’ este, la origine un substantiv (format cu ajutorul sufixului -ak din adjectivul sirъ ’orfan’): bg. сирак, ’orfan’, s.-cr. sirak ’idem’. In aceleaşi limbi există şi alt derivat — bg. сиромах, s.-cr. siromah ’om sărac’, din care provine rom. siriman, săriman, sărman. Aşa dar, chiar în limbile slave, are loc trecerea de la ’orfan’ la ’sărac’, e drept în alt derivat: acest fapt uşurează explicaţia evoluţiei cuvîntului sărac în limba romînă, în decursul evului mediu, într-o societate împărţită pe clase. Avînd deja sensul lărgit, sărac a putut fi întrebuinţat şi figurat, cu înţelesul ’biet, nenorocit’ : cf. săracul popă! sau diminutivul : sărăcuţul de el!
90. Hwb., 50; Miklosich, Lex., 50.
91. Gerov, III, 89; 402.
92. Iveković-Broz, I, 711.
93. Pentru evoluţia sensului vezi L. Şăineanu, Încercare, p. 209—210.
94. Miklosich, Les., 827, Hwb., 134.
95. Kniezsa, I/1, 484.
96. Vezi, etimologia : Berneker, SEW, I, 67; Vasmer, REW, I, 98.
97. Vezi ALRM, I, 308.
74
5. Diverse însuşiri concrete sau abstracte ale obiectelor în general.
O serie de adjective, cu sensuri concrete sau abstracte, n-au putut fi incluse în grupele precedente, care, după cum am văzut, se întrebuinţează mai ales cu privire la oameni (cu excepţia grupei a 2-a). De cele mai multe ori, ele sînt polisemantice şi, în această calitate, au o sferă de întrebuinţare mult mai largă, aplicîndu-se animalelor, lucrurilor, acţiunilor, noţiunilor abstracte etc. In afară de acestea, există unele adjective, la care tocmai întrebuinţarea cu privire la oameni e mai rară, secundară. Iată dece le-am grupat intr-o categorie aparte. Dintre acestea notăm, printre altele:
Pestriţ, pistriţ corespunde, ca sens şi rădăcină slav. bis., v. rus. пьстръ, bg. пъстър, rus пёстрый etc. [98]. Cuvîntul rom. presupune insă o formaţie cu sufixul — ьсь (* pьstrьcь) de tipul rus. пестрец, avind sensul special — ’o anumită ciupercă’. Forma simplă, fără sufix, se păstrează doar în verbul a îm-pestri, împistri, corespunzător bg. пъстря, rus. пестрить (a împestriţa e un derivat de la pestriţ).
Ţeapăn corespunde slav. bis. — srb. цѣпѣнъ ’rigidus, starr’ [99].
Tîmp ’1) tocit, ştirbit, neascuţit; 2) (fig.) tîmpit, idiot’ corespunde prin ambele sensuri adjectivului slav comun tǫpъ: sl. bis. - srb. тѫпъ, bg. тъпъ, s.-cr. tup, rus. тупой etc. [100]. Pentru al doilea sens, figurat, limba romînă foloseşte mai ales adjectivul-participiu tîmpit (< a (se) tîmpi).
Straşnic, cu diversele lui sensuri, corespunde v. sl. страшьнъ, bg. страшен, страшник, s.-cr. strašan, rus. страшный, etc.
Năprasnic ’1) neaşteptat, fulgerător; 2) iute, violent, năvalnic; 3) grozav, cumplit 'corespunde, cu primul său sens, v. sl. напрасьнъ ’plötzlich, jäh’ [101], bg. напрасен, s.-cr. naprasan, ucr. напрасний, rus. напрасный etc. [102].
La primele adjective notate mai sus sensurile iniţiale sînt concrete, dar cuvintele respective pot căpăta şi valori figurate, abstracte. In schimb, ultimele două sînt abstracte.
*
Aşa dar, în limba romînă au pătruns cîteva zeci de adjective din dialectele slave de sud. Dintre acestea, am analizat doar pe cele mai întrebuinţate, care fac parte din fondul stabil şi comun al limbii romîne: adjective care caracterizează pe om din punct de vedere fizic şi moral, adjective referitoare la animalele domestice etc.
Poate că una din caracteristicile principale ale acestor cuvinte este bogăţia lor semantică, posibilitatea de a-şi extinde întrebuinţarea la mai multe clase
98. Vezi etimologia, Vasmer, REW, II, 348.
99. Vezi Berneker, I, 125, Vasmer, REW, III, 289.
100. Cf. Vasmer, REW, III, 153.
101. Hwb., 61.
102. Cf. Vasmer, REW, II, 197, Mladenov, Ет. 335.
75
de obiecte. Din punct de vedere formal, unele sînt la origine substantive (sărac), altele, dimpotrivă, ajung să se întrebuinţeze şi ca substantive (bogat, mîndră). Lărgirea sensului apare şi mai pregnantă prin întrebuinţarea celor mai multe adjective în calitate de adverbe, ceea ce le abstractizează şi mai mult (cf. straşnic de bun; se simte prost ’e bolnav’ etc.).
In afară de derivatele diminutivale (ex. drag — drăguţ, drăgălaş), numeroase adjective sint înconjurate de o întreagă familie de cuvinte, dintre care verbul sau unul din substantive a putut intra direct din dialectele slave (cf. scump — a (se) scumpi; scumpete; drag — dragoste; a îndrăgi, a se îndrăgosti).
Acest fapt ne obligă la o studiere multilaterală a familiilor de cuvinte de origine slavă, nu numai din punct de vedere fonetic, ci şi din acela al derivaţiei şi valorilor lexico-semantice. In notele de faţă am încercat doar o scurtă caracterizare a adjectivelor de origine slavă din punct de vedere lexico-semantic ; celelalte laturi ale problemei au nevoie de cercetări speciale de ordin fonetic şi morfologic.
ИМЕНА ПРИЛАГАТЕЛЬНЫЕ СЛАВЯНСКОГО ПРОИСХОЖДЕНИЯ В РУМЫНСКОМ ЯЗЫКЕ
РЕЗЮМЕ
Автор рассматривает в настоящей статье имена прилагательные славянского происхождения, распределяя их на несколько категорий: 1) имена прилагательные, обозначающие физические признаки и состояния людей и, шире, одушевленных существ и вещей: zdravăn ’здоровый, сильный’, rumen 'румяный’, scund 'малорослый, низкий', slab 'худой, слабый’, cîrn 'курносый’, ştirb 'беззубый’ и др. ; 2) имена прилагательные, выражающие признаки домашних животных (в особенности, масти): plăvan ’ серо-желтый’, pag ’пегий’, breaz ’с белым пятном на лбу’ и др.; 3) имена прилагательные, выражающие качества людей (абстрактные) : vesel ‘веселый’, mîndru 'гордый, надменный, красивый’, drag 'дорогой милый’, scump 'дорогой’, prost ‘глупый, неученый, плохой, простой’ и др.; 4) имена прилагательные, характеризующие людей с точки зрения их общественного положения: bogat ‘богатый; обильный, сущ. богач’, sărac 'бедный, жалкий, скудный; сущ. бедняк’ и др.; 5) имена прилагательные, выражающие разные конкретные и абстрактные признаки: pestriţ ’пестрый’, tîmp ’тупой’, straşnic 'страшный, невероятный’ и др.
Статья не дает полного перечня имен прилагательных славянского происхождения и, тем самым, — полной их классификации, а намечает лишь основные группы, обращая внимание на их значения и семантическое развитие. При их детальном изучении можно прийти к выводу, что имена прилагательные славянского происхождения занимают важное место в лексической системе румынского языка.